Am învăţat pe de rost glasul şi mirosul tău.
Am pictat frăgezimea primăverii cu un surâs.
Mi-am dat sufletul fericirii şi am reuşit să mă înec cu ea.
Te-am implorat să-mi colorezi tăcerea şi să mă laşi să uit de mine.
"O să gustăm bucăţi din soarele de mai împreună", mi-ai spus.
Dar primăvara s-a închipuit fără tine.
Am întors infinitul pe dos şi nu am mai contenit să înţeleg viaţa.
Sălbăticia soarelui nu e de gustat când nu eşti aici.
Am nevoie de mai mult timp să-mi amintesc fiecare trăsătură a chipului tău palid.
"Dar tu, înger slavon,
îţi mai aduci aminte de mine?"
