pata de culoare: Tânjeală

Astăzi nu-mi găsesc rostul.

Sunt un nimic ce se zbate incoerent căutând un nimeni.

Dragului meu albastru...

Cerului îi scriu astăzi, ţie, dragostea mea, îţi adresez aceste slove tainice, ţie îţi închin toată melancolia ce mă cuprinde când mă pierd în sideful marginilor tale infinite de albastru. Pentru tine mă zbat în beatitudine, creând eu însămi nemurire din cuvinte. Şi îţi mulţumesc, iubirea mea cerească, căci mi-ai presărat pe buze praf de constelaţii, mi-ai impregnat sângele cu o fantasmagorie neînţeleasă şi mi-ai mânjit trupul, înmuindu-l în inspiraţie de-artist, de făuritor al frumosului.

Dor profund de aberaţii...

"Cred că viaţa mea a fost destinată greşit. De ce? Pentru că nu mă potrivesc întocmai unui om, ci mai degrabă aş fi fost un extraterestru. Această planetă, pe care o numeşti cu patos Terra, m-a dezorientat cumplit, lăsându-mă pradă unor iluzii deşarte. Am să o părăsesc în curând în căutarea unui nou început. Are să-mi fie dor de apele sângerii, ucise de amorul apusurilor. Nicio formă de viaţă nu mi-a atras în mod special atenţia din gălăgia infernală pavată în griuri obscure. Am crezut pentru o clipă că pot să mă încadrez în umanitate. Dar similitudinea sentimentelor şi aspiraţiilor nu mă fac decât o visătoare. Ai mai văzut un extraterestru pierdut în reverie? Sunt o creatură rătăcită de sine în umila iubire pe care încă nu o poţi recunoaşte în ochii mei. Am devenit bizară pentru întregul Univers. Dorinţa ta de a te lua de mână cu normalul nu-mi surâde. Eu una prefer să fiu o fiinţă deosebită, diferită, decât un om, asemeni celorlalţi."

Aberaţii de scriitor.

"Dintâi noaptea fusese neagră ca o mulţime de rândunele, pană lângă pană, adormindu-l pe străjerul cu flintă. Apoi, parcă zburaseră deodată miliardele de rândunele, descoperind trupul unei imensităţi de marmură antică. Asta se întâmpla târziu, mult după "noapte-bună". Apoi totul devenise străveziu, fără pondere şi fără contur, clădit parcă din abur, pe ape imense cu adâncul mort, şi pe cer, rotund ca de uliu, apăruse ochiul de argint fără de gene, care priveşte sufletele mai afund decât somnul. Luna."

(Ionel Teodoreanu, "Lorelei")

pata de culoare

14 mai 2011

Tânjeală

Lume de poveste...

Visele nopţii...