Scrisoare.

       Dragă tu,       

       Am să te învăţ să priveşti culori pastelate în albastrul adânc, sidefat cu bucăţi de vise, al cerului. Îţi voi arăta cum să cazi în demenţă, să nu-ţi pese de nimic. Te voi întreba dacă ai idee cum e să zbori, dacă ştii să-ţi făureşti aripi din dulceaţa unui sărut. Mă vei lăsa să te împresor cu puritatea unui zâmbet, îmi vei cuprinde chipul în palme, şi-ţi voi şopti :

       - Îngăduie-mi doar să te privesc.

       Vei surâde, tainic, şi te vei îndepărta de mine, pentru a mă chema din nou în braţele tale calde. Am să te las să-mi schiţezi trupul la pieptul tău după cum vei dori, îţi voi asculta cu nelinişte bătăile inimii şi mă voi lăsa purtată de fiecare flux de sânge pompat de bătăile mistuitoare ce vor răsuna, gata să-ţi străpungă conturul spiritului pentru a se impregna cu trupul meu strivit de al tău şi să te determine să tresari sub atingerea mea blândă.

       - Poate am să te iubesc, cândva.

       Şoapta mi se va pierde, rătăcită, în bucla unduitoare a urechii tale, iar tu ai să te desprinzi de mine, tremurând. Gura ta de culoarea piersicii va tremura în lumina palidă ca untul topit, şi-ai să întredeschizi buzele roşii, sorbind aerul pentru a-ţi înăbuşi cuvintele. Îmi voi împleti privirea cu a ta, şi te voi lăsa să te zbaţi acolo, în întunecimea ochilor mei, pentru a căuta adevărul frânt în pupila-mi dilatată. Şi-am să sorb din imaginea aceea a chipului tău contorsionat de chin, palid de neîncredere şi mânjit cu teamă la nesfârşit. Mă voi întreba ce gândeşti, voi râde, melancolic, şi-mi voi miji ochii pentru a te privi printre genele-mi negre, cu dorinţa arzătoare de a cotrobăi prin mintea ta aiurită, nonşalantă.
       - Nu mă iubeşti? mă vei întreba, răpus de durere, când în sfârşit îţi vei recontura glasul pierdut, uşor muiat în tremurul răguşit al temerii.
       - Poate că nu.
       Îţi voi zâmbi cu gingăşie, şi-mi voi strivi buzele palide de obrazul tău înmărmurit. Ai să răsufli, uşurat de căldura trupului meu, şi-ai să mă îmbrăţişezi cu toată candoarea unui îndrăgostit.
       - Te iubesc.
       Doar atât îmi vei şopti. Şi-mi va ajunge pe veci.
       Aş putea continua astfel la nesfârşit, aş putea fantezia orice în viitorul nostru, al tău, al meu, dar nu aş mai conteni să sfârşesc această absurditate. Îţi mulţumesc că exişti. Îţi mulţumesc că mă iubeşti şi că mă-mpresori cu dragostea ta, chiar şi fără a-ţi da seama. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să te iubesc. Dar nu ştiu când o voi recunoaşte.

Cu drag,

D.